pinterest
-30% Decorațiuni, aplică în coș codul
XMAS30
Senzația de vacanță retrăită acasă prin stilul tropical

Senzația de vacanță retrăită acasă prin stilul tropical

767 Views

Stilul tropical este legat de o viață în care predomină relaxarea, confortul, ospitalitatea, oamenii sunt prietenoși și relaxați, iar stresul parcă nu există. Cel puțin așa pare...și asta datorită sentimentului pe care ți-l oferă zonele tropicale. Te face pur și simplu să întinzi un hamac între doi palmieri și să asculți sunetele plăcute de la ukulele, acompaniate de sunetul valurilor ce se sparg de țărm. 

Fie că trăim într-un paradis aproape de plajă, fie că ne-am dori doar să facem acest lucru, putem pretinde că zona tropicală mult visată se află doar la un pas de modul în care ne decorăm locuința. Stilul tropical este o tendință actuală în designul de interior, înseamnă spații luminoase, aerisite, pline de viață, bogate în plante, ceea ce amintește clar de libertatea și sentimentul de calm tipic zonelor din Caraibe.

Stilul tropical, alegerea culorilor

Acest stil preferă culorile strălucitoare, unde vedetă este verdele, în diferitele sale nuanțe-culoarea plantelor exotice și a pădurilor tropicale, albastrul mării nu poate lipsi. Există, de asemenea, și combinații inedite sau culorile pot fi folosite în funcție de încăpere. Paleta cromatică în stilul tropical  este îmbogățită de roșu, portocaliu, auriu, galben, mov, turcoaz sau roz.

Nu uita că într-un interior amenajat în stil tropical nu prea se potrivesc covoarele, decât dacă sunt naturale, realizate din fibre naturale. În schimb, alege pardoseală din lemn sau parchet laminat care imită cu finețe textura lemnului.

Mobilier în stil tropical

Este un stil plin de viață, care merge foarte bine în casele moderne, minimaliste, dar care se adaptează și la alte tipuri de locuințe. Important este să existe ferestre mari care să sporească cantitatea de lumină tocmai pentru a spori vivacitatea culorilor mobilierului și accesoriilor în stil tropical. Obiectele de mobilier sunt realizate din lemn. Sunt folosite articolele din ratan, răchită, lemn de tek, de bambus. Nu este recomandată folosirea multor obiecte de mobilier sau a elementelor masive. Canapeaua, fotoliile sau măsuțele, mai ales din răchită, sunt piese chiar recomandate. În living sau birou poți folosi și mese cu ornamente din metal, în formă de frunze exotice, vopsite în auriu.

Este indicat să fie folosite piese de mobilier de dimensiuni relativ mici, care să nu sufoce spațiul, precum comodele lejere cu sertare, în culori de crem, maro sau alb, ori chiar cu imprimeuri tropicale.

Mobilierul și dulapurile din bucătăriile tropicale tind să fie construite din lemn de esență tare, în unele cazuri exotice, cum ar fi bambusul.

Accente tropicale în materie de decorațiuni

Niciun decor nu este complet fără decorațiuni interioare. Acestea sunt elementele care fac diferențele mai clare între stiluri. Am spus deja că stilului tropical i se potrivesc spațiile luminoase, cu ferestre mari. Acestea pot fi frumos încadrate de perdele simple, în culori naturale, sau chiar rulouri ori obloane de lemn.

Te-ai gândit cum ar arăta un perete decorat cu tapet cu motive exotice? Este o manieră extrem de rapidă de a crea un decor în stil tropical, cu imprimeuri exotice, frunze de palmier supradimensionate, vegetație luxuriantă și o abundență de verde, aducând atmosfera de vacanță în orice încăpere.

Folosește elemente tipice zonelor tropicale pentru a-ți decora interiorul, în living sau chiar birou, pervazele geamurilor sau chiar pe podea. Statuete cu animale reprezentative, precum papagali colorați, zebre sau flamingo, frunze de toate formele și mărimile, măști de inspirație tribală, împletituri cu paie și pene. Folosește lumânări decorative, decorațiuni din lemn, ghivece cu plante de palmier și flori tropicale, cum ar fi orhidee, pentru a întregi decorul tropical. Pernele decorative transformă orice spațiu anost într-unul vesel. Alege perne cu imprimeuri puternice, cu frunze de palmier sau o frântură din spațiul tropical cu animale în habitatul lor natural, ori chiar modele safari.  Decorul poate fi completat cu câteva tablouri care să reprezinte imagini de pe insula mult visată.

Iluminatul în stil tropical

Lumina în stilul tropical este un aspect important. Asigură-te că utilizezi culori neutre, orientate spre natură, și că ai suficiente texturi netede pentru a susține dispersia luminii. Lumina artificială ar trebui să provină de la o pendulă sau un candelabru din fier forjat sau o lustră cu ventilator de tavan, care va crea un aer răcoros și primitor vara, în zilele toride.

Stilul tropical evidențiază elementele naturale, exotice și pot fi reproduse cu ușurință la tine acasă. Doar lasă-te purtat printre sutele de modele de mobilier și decorațiuni de la Natürlich pentru a le găsi pe cele care se potrivesc cel mai bine stilului tropical din locuința ta. 

A fost acest articol de blog util pentru tine?
Categorie post: Amenajari
Blog navigation

Ultimele posturi

Produs adăugat la lista favorite
group_work