5 pași în amenajarea unei bucătării practice și multifuncționale
Gătitul este o artă, mai ales dacă îți place să experimentezi și să încerci rețete noi. Pentru a avea rezultatele pe care ți le dorești bucătăria ta trebuie să fie un spațiu bine compartimentat și dotat astfel încât să te poți mișca în voie și să găsești cât mai repede tot ceea ce ai nevoie. Cum obții acest lucru? Specialiștii Natürlich îți pun la dispoziție câteva sfaturi privind amenajarea unei bucătării moderne, practice și multifuncționale.
1. Fă-ți o listă cu elementele de nelipsit din decorul bucătăriei tale
Analizează bucătăria pe care o ai în prezent, stabilește ceea ce ai nevoie și ce nu și ce ți-ai dori să includă noua bucătărie. Gândește-te la dulapurile de bucătărie, dacă vrei o insulă, ce fel de chiuvetă ți-ai dori, ce electrocasnice vei încorpora în mobilier. Fă o listă cu cele necesare înainte să apelezi la un designer care să îți proiecteze mobilierul de bucătărie.
2. Analizează forma spațiului bucătăriei
Când vrei să amenajezi bucătăria trebuie să ai o imagine cât mai clară legată de cum o vei folosi, cum ar trebui să fie concepută astfel încât să se potrivească cu stilul tău de viață. Este un spațiu în plan deschis, cu acces în living, ai un spațiu îngust?
Pentru a obține o eficientizare a traficului din bucătărie, iar procesul de preparare a mâncării să se simplifice, nu uita de triunghiul de lucru, cele trei zone principale ale bucătăriei: zona umedă-chiuvetă, mașină de spălat vase, zona fierbinte-plită și zona rece-frigiderul.
În funcție de triunghiul de lucru vei putea configura forma bucătăriei tale. La mobilierul pe colț sau în forma literei L poate fi cel mai bine configurate cele trei elemente cheie, la fel și în cazul bucătăriei în forma literei U. În acest caz va trebui să lași o distanță de minim 120 cm între laturi pentru că trebuie să te apleci la mașina de spălat vase, să deschizi cuptorul etc.
Nu este dificil de schițat acest triunghi nici în cazul bucătăriilor cu mobilier desfășurat pe două laturi paralele, dar și aici ai grijă la spațiul de 120 cm între cele două rânduri de mobilier.
În cazul mobilierului de bucătărie dispus de-a lungul unui singur perete regula triunghiului nu se mai poate aplica, singura opțiune fiind ca cele trei zone să fie așezate la distanță una de cealaltă, păstrându-se un spațiu generos între zona rece și cea caldă. O soluție în acest caz, pentru a păstra regula triunghiului, dacă spațiul permite, este montarea frigiderului pe peretele opus.
În bucătăriile medii și mari o opțiune este și insula, care permite poziționarea chiuvetei ori a plitei vizavi de blatul de lucru.
3. Măsoară corect spațiul
Următorul pas este să analizezi corect spațiul, să măsori distanța de la geamuri la ușă, să marchezi zona unde dorești să amplasezi insula de bucătărie.
4. Stabilește stilul de decorare
Identifică un stil de decorare al bucătăriei. Vrei să se potrivească cu aspectul celorlalte încăperi, dorești să fie o încăpere care să iasă în evidență? Adună idei despre cum arată o bucătărie tradițională, modernă, rustică. O bucătărie modernă, fără senzația de spațiu aglomerat, are spații de depozitare și mobilier încorporat pentru a păstra acel aspect minimalist.
5. Gândește-te la accesoriile pe care le vei folosi
În funcție de stilul de bucătărie ales stabilește și ce organizatoare poți folosi pentru depozitare, în cazul în care spațiul de depozitare și din sertare nu este prea generos. Creează o bucătărie din care să nu lipsească instrumentele necesare și soluțiile inteligente.
În speranța că ți-au fost de folos sfaturile de mai sus îți prezint și câteva variante de mobilier de bucătărie modernă, multifuncțională, cu spații generoase de depozitare, pe care specialiștii Natürlich le pot proiecta și adapta în funcție de nevoile tale.
Bucătăria Cortina, denotă eleganță, este inteligentă și bine structurată, cu sistem de feronerie de ultimă generație, poate fi organizată așa cum îți dorești.
Datorită finisajului de culoare albă, bucătăria Brussels va face spațiul să pară mai mare și va da un aer proaspăt încăperii. Se caracterizează prin materiale și forme combinate cât mai echilibrat, având un aspect cât mai armonios din punct de vedere estetic. Este ușor de accesorizat și se asortează ușor cu electrocasnicele.
Cu bucătăria Tempo îți păstrezi bucătăria ordonată, cu toată vesela și accesoriile pentru servire la îndemână. Este funcțională și estetică, iar prin formele sale fluide se integrează perfect într-un spațiu legat de zona de living.
Bucătăria Driftwood este visul oricărei gospodine cu sistem de ridicare uși, sertare push tu open, coșuri Jolly pentru depozitare la îndemână a sticlelor și recipientelor cu ingredient folosite în mod frecvent la gătit, mecanism Magic Corner pentru dulap de colț interior și multe altele.
Pentru mai multă inspirație despre cum poți să îți proiectezi bucătăria visurilor tale te așteptăm în magazinele Natürlich, unde poți admira bucătăriile din spațiul expozițional și poți să te consulți cu specialiștii noștri.