10 idei de organizare a zonei de dining pentru a fi chic și cozy
Indiferent de mărime zona de luat masa este importantă într-o locuință. Este inima casei unde servești masa cu familia, îți vei invita oaspeții când vei găzdui petreceri, aniversări, mese la sfârșit de săptămână. Prin urmare, este important să fie un spațiu primitor, călduros și care să te reprezinte. Transformă-l într-un spațiu primitor, original și în armonie cu restul casei.
Ține cont de dimensiunea spațiului
Sunt multe tipuri de așezări pentru masa din zona de dining, de aceea se va ține cont de dimensiunea spațiului existent în amenajare, alegerea tipului de mobilier și decorațiuni și se va evita să fie un spațiu foarte încărcat. Dacă spațiul permite, înainte de toate gândește-te la câte persoane vor beneficia de locul de luat masa, câți invitați vei avea și alege dimensiunea mesei. Zona de dining este o zonă de destindere, de conversație, trebuie să fie plăcută vizual și să nu te agite.
Alegerea mobilierului
Indiferent că face parte din sufragerie sau altă încăpere, zona de dining trebuie să respecte stilul general în care este decorat restul casei. Nu este dificil de amenajat. Ai nevoie de o masă, scaune și eventual un bufet și o vitrină unde să depozitezi vesela. Poți opta pentru mobilier diferit sau pentru o întreagă colecție de mobilier.
Alege scaune cu aspect interesant
Tipul de scaun ales este foarte important. Optează pentru materiale fine și scaune confortabile. În funcție de stilul de amenajare poți alege tipurile de scaune. Dacă ai un spațiu open cu temă vintage scaunele din lemn de calitate vor oferi locului un sentiment natural.
Alege un covor potrivit
Covorul face camera mai primitoare, dă personalitate întregii amenajări interioare și dictează felul în care trebuie să fie decorațiunile din încăpere. Este o piesă esențială în estetica pardoselii și va evidenția zona de dining, mai ales dacă culoarea scaunelor și a mesei seamănă cu cea a parchetului.
Ai nevoie de un covor în nuanțe contrastante, dar care să se armonizeze cu paleta cromatică. Poți alege o nuanță cromatică mai închisă, culori foarte tari, vii, pentru eventualele accidente din timpul mesei. Folosește un model cu fir scurt, care să poată fi curățat cu ușurință. Poți alege un covor semi-rotund sau rectangular. Când vine vorba de mărimea covorului amplasat sub masă sfatul este ca aceasta să fie poziționată în mijloc, să existe aproximativ 60 cm de covor în fiecare parte a mesei, iar scaunele să încapă pe el și să poată fi mișcate fără să se încurce în marginea covorului.
Tapetul oferă o atmosferă unică
Pune în valoare spațiul dining-ului îmbrăcând pereții cu un tapet cu imprimeuri îndrăznețe, ce oferă un aer elegant și feminin. Însă la fel ca în cazul unei nuanțe de vopsea, alegerea tapetului trebuie să fie făcută astfel încât să se creeze un spațiu unitar, armonios din punct de vedere vizual.
Artă în zona mesei
Un tablou supradimensionat sau o colecție de tablouri cu motive abstracte pot fi o metodă originală de a crea un decor de impact.
Folosește elemente vintage
Stilul vintage se remarcă prin eleganță, frumusețe și rafinament. Câteva piese de epocă, de la covor, oglinzi cu rame aurite, la corpul de iluminat vor aduce un plus de eleganță încăperii.
Lumina în zona de dining
Masa de dining ar trebui să fie așezată în zona ferestrei, dar dacă nu este posibil acest lucru poate fi așezată masa și lângă o sursă de lumină artificială. Iluminatul este unul dintre cele mai importante elemente în decorul zonei de dining. Lumina trebuie să fie difuză, să vină de la corpuri de iluminat aflate deasupra mesei sau corpuri pe plafon, fixe și scunde, ori aplice cu brațe lungi. Poți opta pentru un candelabru sau o lustră cu finisaj negru și auriu ce va completa armonios decorul.
Accesorii cu detalii aurite
Pentru a obține un cadru prietenos, intim și plin de personalitate folosește accesorii bine alese, în ton cu stilul amenajării. Pentru masa perfectă trebuie să alegem și cromatica în care dorim să ne răsfățăm. Poți aduce un plus de culoare și stil prin folosirea tacâmurilor aurii, cești și pahare cu detalii aurii.
Flori pentru o atmosferă plăcută
Detaliile vor face întotdeauna diferența, decorațiunile vor da personalitate încăperii. Masa de dining este locul ideal pentru un aranjament floral sau o vază cu flori, ce va amplifica ambientul plăcut.
Sper că ți-au fost de folos aceste idei, dar pentru mai multă inspirație te invit în magazinele Natürlich.