Ghidul tău pentru achiziționarea canapelei ce va trece testul timpului
Canapeaua este una dintre piesele de mobilier principale ale unui living. Pentru că este destul de costisitoare ca și preț, deoarece îți dorești ceva calitativ, cu siguranță ai vrea ca investiția să fie una de viitor, adică să treacă testul timpului mulți, mulți ani.
Găsirea canapelei potrivite pentru spațiul și bugetul tău începe prin a decide ce tip și stil de canapea dorești. La fel de importantă este designul și dimensiunea canapelei, care se va potrivi în casa ta (inclusiv prin uși, coridoare, pe scări în sus, printre alte obstacole interioare și exterioare). Ia în considerare și câte persoane crezi că vor sta pe canapea, dacă ai animale de companie sau copii care vor folosi în mod regulat canapeaua și astfel decide tapițeria. Cu siguranță te interesează și funcțiile suplimentare.
Dimensiunea și tipuri de canapele
Canapelele au mai multe dimensiuni și forme. Alege dimensiunea canapelei raportată la mărimea spațiului de care dispui.
Pentru un living mic alege o canapea care să nu încarce mult spațiul. O sofa fără un spătar, doar cu brațe poate fi o alegere bună.
În funcție de necesități și spațiu poți opta pentru o canapea extensibilă, pe care să o poți transforma în pat atunci când ai nevoie. Dacă intenționezi să o folosești zilnic trebuie să ai în vedere ca sistemul de extindere să fie rezistent și ușor de manevrat.
Dacă ai suficient spațiu și poți amenaja un dormitor pentru oaspeți, poți o canapea fixă care, spre deosebire de cele extensibile, sunt mai rezistente în timp.
Pentru un living spațios poți alege o canapea cu trei locuri sau una cu două locuri și câteva scaune sau fotolii. Poți avea în vedere și o canapea în forma literei L, ce poate fi amplasată mai la vedere, în centrul spațiului. La rândul lor, și colțarele sunt fixe și extensibile. Le găsești în formă de L sau de U. Dar, deși pot să găzduiască mai mulți musafiri sau membrii ai familiei, ține cont că un colțar va ocupa foarte mult spațiu. În plus, în funcție de decorul camerei tale, va trebui să alegi între un colțar în formă de L orientat spre stânga sau unul orientat spre dreapta.
Canapelele modulare îți oferă posibilitatea de reorganizare în funcție de spațiu, nevoi și preferințe. Se găsesc nu doar canapele modulare fixe, ci și extensibile.
Canapeaua extensibilă cu șezlong se transformă cât ai clipi în pat.
Măsoară spațiul de două ori și cumpără o singură dată. Ia în considerare și spațiul care îl va acoperi partea extinsă a canapelei.
Tapițeria
O canapea din stofă este plăcută la atingere, cu țesătură rezistentă, ușor de curățat și este confortabilă. O canapea din piele naturală se potrivește într-un interior de lux, în timp devine mai elastică și confortul crește. Dar dacă ai animale de companie nu opta pentru un astfel de model deoarece se zgârie ușor. Canapelele din piele artificială, deși sunt mai accesibile ca preț, nu sunt la fel de rezistente și în timp apar crăpături în material.
Bumbacul, deși nu este scump și nu atrage praful, nu este rezistent la pete.
Structura canapelei
Cea mai ieftină structură și mai puțin rezistentă în timp este cea din PAL sau plastic. Dacă vrei să reziste în timp alege o canapea cu structura din metal sau din lemn, deși este mai grea și mai scumpă.
Tipul de șezut potrivit
O canapea de calitate trebuie să aibă șezutul potrivit pentru relaxare, nici moale și nici rigid. Asta depinde de materialele din care este confecționată. De îndată ce ele se deformează, canapeaua nu va avea o poziție confortabilă și sănătoasă pentru corpul tău, deci va fi nevoie de achiziționarea unei noi. Canapelele cu șezut din memory foam sunt confortabile, iau forma corpului și reduc punctele de presiune din corp. Însă sunt mai scumpe și dau disconfort termic. Mai poți găsi canapele cu arcuri, acestea fiind cele mai populare, dar și cu perne și șezut din burete. Ține cont și de dimensiunea șezutului, deoarece o canapea confortabilă are lățimea de la 60 spre 90 cm, chiar 100 cm, și înălțimea șezutului între 45-50 cm.
Dacă vrei să folosești canapeaua pentru ca să te uiți la televizor, ori să citești sau să stai cu laptopul în brațe este nevoie ca spătarul să ofere o bună susținere a zonei lombare și cervicale a spatelui. Poți opta pentru o canapea cu spătar reglabil sau ușor curbat. Brațele laterale contează dacă vrei să ai pe ce să te sprijini când privești la televizor Bineînțeles, dacă nu ai nevoie de așa ceva, să știi că o canapea fără brațe înseamnă economie de spațiu.
Stilul
În acest caz trebuie să te ghidezi după elementele care predomină în locuința ta. Poți alege o canapea avangardistă dacă îți place stilul vintage ori rustic, să te îndrepți spre o canapea cu design geometric și brațe pătrățoase dacă îți place stilul minimalist. Pentru stilul modern se poate alege o canapea simplă, cu picioare drepte din inox, într-o culoare puternică. Pentru stilul tradițional o canapea clasică cu picioare din lemn sau fier forjat și brațe rotunjite.
Funcțiile
Acum vei găsi canapele cu diferite funcții, de la cele cu masaj, la cele care au spătar și partea inferioară reglabilă. Totodată, dacă optezi pentru o canapea extensibilă vei avea și o cutie de depozitare a lenjeriei de pat. Acestea au dezavantajul de a nu fi foarte rezistente deoarece în locul unei structuri solide au de fapt un spațiu gol pentru depozitare. Sunt ideale, însă, pentru a fi folosite ocazional, când ai musafiri.
Dacă ți-au fost de folos aceste informații, să știi că la Natürlich ai de unde alege dintr-o gamă variată de canapele, care să întrunească condițiile tale pentru o canapea durabilă în timp.