pinterest
-30% Decorațiuni, aplică în coș codul
XMAS30
5 elemente principale ale designului interior

5 elemente principale ale designului interior

2138 Views

Să găsești formula perfectă pentru a crea un ambient plăcut în interiorul unei locuințe este o artă și totul ține de niște principii de design interior.

De-a lungul istoriei omenirii, designul și organizarea spațiilor de locuit au suferit numeroase schimbări. Concepte de arhitectură, mobilier, elemente de decor au trecut prin metamorfoza timpului luând naștere diferite stiluri de amenajare a interiorului.

Designul de interior este despre felul în care alegem să ne amenajăm spațiul de locuit, să îl transformăm într-un loc în care să ne simțim confortabil, în largul nostru, să ne integrăm rapid în decor. Prin intervenție creativă, designul de interior trebuie să pună în valoare calitățile unui spațiu și să minimizeze sau anuleze punctele slabe ale acestuia. Contrastele prea puternice, aglomerarea decorațiunilor pot crea oboseală și să afecteze starea de spirit a persoanelor ce locuiesc într-o casă. De aceea, pentru a crea o armonie designul de interior, ca orice artă, se bazează pe câteva principii.

Spațiul

Spațiul se află în centrul fiecărei decizii de proiectare. În funcție de dimensiunea acestuia, de aspectele funcționale integrate în spațiul respectiv se construiește întregul plan de design interior. Se vor lua în considerare lungimea și lățimea spațiului, dar și înălțimea în cazul în care se dorește adăugarea de noi rafturi sau mobilier pe verticală. Totodată, este important să existe și spațiu gol pentru un acces ușor în încăpere, să nu se creeze obstacole prin folosirea excesivă de mobilă și elemente de decor.

Liniile

Pentru un decor elegant și rafinat este importantă utilizarea liniilor și a combinațiilor de linii. Acestea sunt prezente în orice încăpere a unei locuințe. Ele definesc trecerile de la un perete la altul, de la pereți la pardoseală, de la pereți la tavan și reprezintă instrumente pentru realizarea unei iluzii optice care va contribui la optimizarea spațiului pentru a atrage privirea, pentru a crea o primă impresie când se pășește într-o încăpere. Liniile sunt catalogate astfel: orizontale, verticale și dinamice.  Cele orizontale reprezintă structuri precum mese, paturi, scaune, cele verticale se regăsesc la uși, geamuri, dulapuri, iar liniile dinamice sau curbe se regăsesc în structuri precum scările interioare. Pentru a defini formele dintr-o încăpere, un designer de interior trebuie să știe să îmbine corect cele trei tipuri de linii. 

Formele

Reprezintă amprenta în spațiu a oricărui obiect, de la lucrări de artă la mobilier. Există două tipuri de forme, cele geometrice, ce prezintă linii și margini ascuțite, făcute de om, cum ar fi pătrate sau triunghiuri, și cele naturale, organice, cu forme curbate sau abstracte. Combinarea formelor trebuie să echilibreze încăperea. Ele pot fi accentuate cu ajutorul unor elemente precum textură, tipare și culori.

Culorile

Culorile sunt mai mult decât o alegere estetică, ele stabilesc conexiunea între obiectele dintr-o încăpere și atmosferă. Sunt alese în funcție de personalitatea și ideile persoanei care va locui în acel spațiu. La prima vedere poate părea simplu să alegi culorile, știind care îți plac ție, dar un rezultat profesionist se bazează pe combinarea corectă a culorilor și efectele psihologice produse de acestea.

Spre exemplu, într-o bucătărie poți folosi culori precum galben, care este o culoare veselă, prietenoasă și aerisită, sau roșu, asociat cu entuziasmul și energia. În schimb, în dormitor ai nevoie de o culoare ce induce relaxare, cum este albastru utilizat cu alb sau nuanțe pastelate, ori verde în nuanțe pastelate, care are un efect calmant.

Texturile

Textura este modul în care se simte un obiect la atingerea lui sau atunci când este privit, nu și palpabil. Spre exemplu, într-o cameră mică și întunecată mobilierul cu finisaj neted și lucios va oferi spațiului un sentiment de lumină naturală.

Pernele, perdelele, covorul, tapetul, așternuturile, podelele, orice are un finisaj sensibil la atingere are rolul de a evita monotonia dintr-o încăpere. 

Textura adaugă adâncime și puncte de interes în încăpere, definește modul în care se simte consistența unei suprafețe.

Dacă dorești să începi un proiect de amenajare a locuinței tale folosindu-te de elementele principale ale designului interior, însă nu ești sigur/ă că te descurci, poți apela la specialiștii din magazinele Natürlich, care te vor consilia și îndruma. Totodată, te poți inspira de la Natürlich pentru decorul locuinței tale. 

 

A fost acest articol de blog util pentru tine?
Categorie post: Sfaturi Practice
Blog navigation

Ultimele posturi

Produs adăugat la lista favorite
group_work